Calatoria secreta

Primele raze de soare se strecoara in camera albastra de la mansarda in care dorm eu.M-au trezit.Se joaca cu privirea mea.Lenjeria alba a patului ma ispiteste sa mai lenevesc in compania ei ceva vreme…dar racoarea zorilor de zi ma imbata,ma face sa ma ridic din pat.Deschid fereastra larg…sunt atat de incantatoare diminetile de vara.Simt nevoia sa-mi intind membrele si sa le scutur intr-un dans euforic,un dans care-mi provoaca dorinta pentru o calatorie solitara…As putea fugi desculta pe verdeata din fata mea ce inunda campurile,departe,fara sa privesc inapoi.Imi voi face o tiara din margarete…fluturii ma vor ghida in calatoria mea secreta…voi ajunge pe nisipul fin,de vanilie…imi voi relua dansul salbatic pana cand voi sosi in dreptul marii.Intotdeauna m-a fascinat marea.Are de spus atat de multe lucruri,cunoaste atatea povesti,ascunde atatea civilizatii fantasmagorice,atatea meleaguri magice , marea face parte din mine.Intru in apa.Valurile imi mangaie picioarele…voi inota…voi inota mult si voi ajunge acolo.Ma voi opri la stancile sacre,ce se ridica grandioase in fata mea.Le voi urca!Stiu ca pot face asta!Dorinta ma invaluie,aproape ca ma impinge spre nebunie.Scrasnesc din dinti,ochii imi fulgera si urc,si urc…inca putin…inca o clipa…si gata,sunt sus.Rad salbatic,mai mult din extenuarea ce o simt in corp decat de beatitudinea exagerata din suflet.Pornesc mai departe.Fug,fug!Ma iau la intrecere cu vantul…Si parca ceva ma arde in interior…Focul asta din mine este setea!Setea de lumina,setea de viata!Ma simt inflacarata!Mereu gata de atac, caut taramuri noi, caut raspunsuri la intrebari care nu s-au pus niciodata,caut sfarsitul infinitului.Dar ma opresc,am obosit.Cu rasuflarea intensa si epuizarea in fiecare paticica din mine,aman calatoria pe maine.Maine voi continua de unde am inceput.Maine chiar trebuie sa reusesc.Nu este cale de intoarcere.
Deodata simt mirosul puternic de cafea si de briose proaspete.Ah,e deja 12.Nu am realizat ca timpul a luat-o la goana cu viteza asta nebuna.Ma striga mama.”Vin acumaaa!”.Arunc o ultima privire campului in care mi-am inceput calatoria si inchid usa.Un iz de margareta imi copleseste narile.Oh da,micul meu secret.Inauntrul meu exista un loc unde am o a doua viata.Si acolo,pot renaste de cate ori simt nevoia,veri proprii,nebanuite de nimeni, care nu se ofilesc niciodata.

Nickelback-If today was your last day

De ce nu ne pasa?

Suntem atat de mici in lumea asta mare…Si totusi,asa mici cum suntem,realizam mizerii atat de mari…De ce oare? M-am saturat de porcariile altora,mi-i greata de bani,de materialism,de imensa prapastie dintre o mana de oameni bogati si multimea de oameni care n-au absolut nimic,de restrictiile rasiste,de razboaiele lor idioate,de lacomia de a avea putere,de cacaturile si penibilitatile de la televizor,de pupincuristi,de tarfele intretinute de milionari,de promisiuni desarte,de boli,de depresii,de prostie si incultura…de minciuna,ipocrizie si nedreptate! Mi-i greata de hotie,crime si de politica murdara…de discriminari,interese,teama si stres…mi-i greata de cei care renunta la visele lor pe care le spulbera intr-o clipa,preferand o viata cenusie si monotona…mi-i greata de lasii care renunta la a lupta pentru fericirea lor…Nu ne pasa de milioanele de copii abandonati…nu ne pasa de acei mii de soldati tineri,aflati la inceput de drum,care mor in razboaiele pornite din mofturile egoiste ale altora,nu ne pasa de copiii care vand droguri si trag pe nas vapori de adeziv pe la colturile saracacioase ale cartierelor…nu ne pasa de miliardele de divorturi si despartiri care lasa urme adanci in inimi…Se spune ca fiecare cuplu este vegheat de catre un inger,iar atunci cand cuplul de desparte,ingerul isi taie aripile si se arunca mare…Nu ne pasa de familiile care incearca sa-si construiasca cu putinul pe care il au un trai decent,decenta aproape neexistand in ziua de azi…Nu ne pasa ca in fiecare seara cineva dintre noi uda pernele cu lacrimile care ne macina sufleteste…Daca ne-ar fi pasat,nimeni n-ar fi plans.Daca am fi iubit,nimeni n-ar fi mintit.Daca ne-am fi inghitit mandria si am fi incercat sa ajungem la compromisuri,nimeni n-ar fi murit.Daca am fi incercat,macar pentru o secunda sa ne fi gandit la consecinte,totul ar fi fost altfel.

Ce-ai face daca astazi ar fi ultima ta zi din viata?Ce-ai repara la viata ta?Poate ca ai incerca sa petreci mai multe clipe alaturi de cei dragi…ti-ai reintalni prietenii…te-ai indragosti si ti-ai da seama ca iubesti cu adevarat…poate ca ai salva o viata si te-ai simti implinit…te-ai ierta pe tine mai intai,iar apoi ti-ai ierta dusmanii…te-ai ruga pentru sufletul tau si ti-ai gasi linistea interioara privind apusul…

Hai sa ne imaginam ca suntem cu nimic mai bun unul fata de altul.Hai sa iubim si sa le demonstram lor ca au gresit,ca n-au avut dreptate.Ii putem invata si pe ei sa iubeasca si sa caute fericirea in lucruri marunte.Daca putem sa ne privim in ochi si sa oferim cate o particica din dragostea noastra celor din jur,imagineaza-ti cum ar arata lumea atunci…Niciodata nu-i tarziu pentru o lume mai buna,niciodata!

 

Tu!

E mai usor sa transformi o prietenie intr-o poveste de dragoste decat o poveste de dragoste intr-o prietenie…Tu ai aparut in viata mea pe neasteptate,atunci cand radeam iritant si prosteste de povestile prietenelor mele despre dragoste si alte “migrene” de felul asta…Sincer,nu m-a preocupat niciodata chestia asta in mod special…pur simplu nu a fost o prioritate pentru mine…Inainte eram mai degraba fata baietoasa ce e prietena de catarama cu gasca de baieti…prima candidata la crizele acute de ras,provocate de glumele jegoase pe care le spuneau prietenii mei baieti,fara pic de rusine si pudoare,avand in vedere ca,langa ei se afla totusi o persoana de sex opus…eram prima tipa care juca cu ei fotbal,nu pentru scor ci pentru ca mi se parea incredibil de amuzant sa dai suturi stupide mingii…A fost o perioada stranie,cam lipsita de alura feminina din partea mea…insa timpul le-a schimbat pe toate…am descoperit ce tari pot fi o pereche de pantofi cu toc…ce superb arata lenjeria dantelata pe corp…ce geniala poate arata o rochie care se infige direct pe trup…Apoi am realizat ca ‘baiatul’ poate fi pe langa o “specie” galagioasa,porcoasa si care te face sa razi ca disperata,si o fire draguta,atractiva si tandra…Dupa o lista destul de scurta de crush-uri esuate,te-am intalnit pe tine…nu,nu m-ai atras din prima pentru ca am avut impresia ca esti un tip superficial,care se uita in disperare dupa funduletul wow al unei tipe sau dupa fetele minim creier maxim tatze!Dar te-am cunoscut,si mi-ai parut sincer…lucru care mi-a placut enorm de mult la tine…si ochii tai caprui mi-au parut cei mai frumosi ochi…gropitele tale erau cele mai dragute lucrusoare pe care le-am vazut vreodata…mi-ai placut pentru ca nu faceai pe durul…pentru ca nu ti-ai dat aere de macho…pentru ca erai genul de baiat in care puteai avea incredere…Aveai o timiditate in zambetul tau care,desi nu ti-am aratat niciodata,imi facea ziua deosebita…un baiat bun spre deosebire de altii in ziua de azi,care nu se gandesc decat la sex sau bani.Mi-ai placut si chiar am tinut la tine!Dar prea multe chestii s-au implicat nesimtit intre noi…chestii care ne-au stricat ceea ce incercam sa construim…chestii care mi-au aratat defapt cine esti tu cu adevarat…o prietena mi-a spus ca m-am indragostit de cel ce credeam ca esti tu,si nu de tine…o cred…poate ca noi doi n-am reusit sa ne cunoastem suficient de bine…desi tu ai pretins ca ma cunosti!Nu ma cunosti,nu te-ai obosit niciodata sa afli cine sunt eu…ce simt…ce vreau…dar poate ca nu asta a fost scopul tau!poate…doar poate…Prea putin tupeu in noi,prea multe cerinte unul catre celalalt…prea mult orgoliu si mandrie…prea putina experienta…si gata!Am renuntat la ideea prezentei tale in inima mea!De ce te lasi influentat mereu de altii?Oare altii stiu sa te conduca mai bine decat tu insuti?De ce fugi de orice lucru ca iti cere responsabilitate?De ce strici totul in calea ta si apoi incerci sa culegi cioburile pe care le lasi in urma?Degeaba incerci…nu le mai poti culege…vantul le-a dus departe…In fiecare seara,te trezesti singur si incerci sa infrunti realitatea…e stupid si trist,foarte trist!

Acum suntem prieteni.Chiar foarte buni,desi uneori sincer,mi-e greu…sa transform un lucrusor scos din cutia dragostei intr-o prietenie…e greu dar e mai bine!E realitatea!Chestia in care tu nu crezi…chestia pe care n-o accepti…Iti sunt alaturi si te sustin in ceea ce faci!Sper sa faci ceea ce-ti doresti…si sa-ti duci ambitiile si visele pana la cer!Sper sa crezi in iubire si sa fii fericit…pentru ca meriti….cu totii meritam sa fim fericiti,nu?

Lifehouse-Blind

Te-am reintalnit

Stam fata in fata…Ne privim…Nu ne-am vazut de ceva timp…Acum ne-am reintalnit…Dupa 5 ani…cinci ani mi se pare o viata intreaga…in ciuda acestui fapt au trecut repede…M-am schimbat.Si tu te-ai schimbat!Enorm de mult…Si totusi…ai ramas acelasi…acelasi pe care l-am cunoscut candva…candva,cand nu cunosteam realitatea…candva…cand totul ni se parea frumos…orice firicel de trifoi pe care il gaseam in gradina ta…orice gaza micuta cu care ma speriai in dupa-amiezile tarzii…serile petrecute pe terasa…cand ne construiam corturi din cearsafuri si plapume…si cand,sub lumina lanternelor povesteam povesti absurde pana ne lua somnul…mi-ai rupt odata piciorul papusii blonde…si am plans enorm in ziua aia…ca mai apoi insa sa-mi faci cadou o noua papusa,ma rog…nu chiar noua…facuta de tine,cu propriile tale maini…o papusa,cu nasturi in loc de ochi si cu fire de lana in loc de par…am inceput sa rad atunci cand mi-ai facut darul…obrajii tai s-au inrosit usor…ai inceput sa razi si tu pentru ca radeam eu…radeam impreuna…impreuna…Astazi suntem la mii de kilometri distanta…kilometri care ne-au schimbat lumile noastre,perspectivele noastre,visele noastre…Acum nu mai pot privi lumea prin aceeasi ochi de copil…Si nici tu nu poti…Ar fi prea absurd…Ochii nostri nu mai sunt atat de sinceri,ca ai tai,atunci cand mi-ai spus ca iti pare rau ca mi-ai rupt piciorul papusii…Si tousi…ne privim…din politete sau din nostalgie?Sau poate din amandoua…Timpul s-a implicat in relatia noastra de prietenie…s-a implicat prea mult…a exagerat…o personalitate,un nou drum…e mai bine asa?Mi-ai fost primul prieten si cel mai bun!Eram nedespartiti!Ne cunosteam fiecare secretel…oricat de tainic ar fi fost el,nu ne-am putut abtine sa nu ni-l impartasim unui altuia…Iti mai aduci aminte cand mi-ai zis inainte sa plec,cu vocea tremuranda,ca ne vom muta cand vom creste mari intr-o casuta pe malul marii?Te-am aprobat si ne-am privit pentru ultima data cu lacrimi in ochi…Si am plecat….Ce enorma diferenta e acum intre felul cum ne privim astazi si felul in care ne-am privit atunci…Au trecut zece minute si nu am reusit sa ne spunem nimic…nu avem ce sa ne mai spunem…doar stam si ne amintim cum a fost inainte…imi zambesti,iti zambesc…esti aici acum,desi,te-ai uitat pe ceas?e cam tarziu,nu crezi?am fost doar niste copii…haide,nu mai spune nimic,nu are rost…nu te chinui degeaba sa-mi pui intrebari cretine despre ce-am mai facut in ultima vreme…ar fi prea multe spus…si nu am timp,asa cum nici tu n-ai avut timp atunci sa ma cauti…Stii,eu chiar am asteptat casuta aia…chiar am crezut in ea…Dar nu mai cred…e tarziu,si nu mai cred…

Ani incredibili…

Sunt clipe cand realizez ca timpul trece ingrozitor de repede.Dar si mai dramatic mi se pare faptul ca momentele in care te simti cel mai bine se scurg mai repede ca insusi nisipul din clepsidra de pe biroul meu…Si aici ma gandesc la liceu…acesti ani incredibili…liceul-locul in care iti descoperi propriul ‘EU‘ interior,perioada in care cei din jur iti lasa impresia sa crezi ca esti absolut liber sa faci ce-ti doresti,ca esti suficient de matur ca sa ai singur control asupra vietii,dar,din fericire…atunci cand apar piedicile si obstacolele realizezi ca de fapt,nu te-a lasat nimeni pe cont propriu!Sa petreci patru ani din existenta in compania unor oameni speciali,care-ti devin prieteni pe viata,credeti-ma,este o mare realizare!Perioada aceasta ne transforma defapt din adolescentii razvratiti in maturii de mai tarziu,capabili de a da mana cu  viata…Liceul e acel punct de reper al existentei noastre,in care ne credem prea importanti,ne scoatem la suprafata orgoliile(stupide de cele mai multe ori),desteptam in noi acele “chestiute” clandestine numite sentimente,dam nas in nas cu prima dragoste si aflam prima dezamagire.Radem des,plangem la fel de des.Suntem mega timizi,si totusi nemaipomenit de indrazneti.Facem greseli,ranim persoane,purtam propriile noastre lupte,luptand defapt tot cu ‘eul’ din noi pana la epuizare…Apoi regretam ceea ce facem,nu persista in noi curajul de a admite ceea ce nu putem si ce nu stim,ne ascultam doar inima(si hormonii )) si nu lasam mintea sa ne lumineze,pentru ca altfel,riscam sa pierdem marele spectacol al aventurii…Acumulam experiente,reusite glorioase si chiar vise care par a se indeplini…insa numai par…O dam in bara,cadem in noroiul lasat de altii…dar nu ne lasam calcati de ei…ne ridicam cu o demnitate si mandrie aproape ritualica si schitam acel zambet decis din coltul gurii care  spune parca”Fratee,ce dracu,am trecut si peste asta!” Inramam doruri.Planuim vacante impreuna la mare…vacante lungiiiii pe nisipul fierbinte ce ne cheama…planuim petreceri de neuitat pana in diminetile prelungite si mahmure…Vrem sa parem maturi,dar parca nu reusim si redevenim copii…Nu stim ce urmeaza! Nu ne pasa ce urmeaza.Traim la limite.Nu avem experienta necesara de a umple golurile pe care le facem si de a ne curata toate mizeriile si cacaturile pe care le lasam in urma.Suntem spontani! Iar dupa toate acestea,cand deja ajungem sa gustam din felia maturitatii si ne luam adio de la locul care ne-a afirmat ca oameni,alegem munca in locul superficialitatii,invatam sa traim doar din alegeri corecte si incepem calatoria in trenul vietii…

Din acesti ani insa ramanem cu niste povesti care rezista si rezista…fiind imposibile de uitat, pe care mai tarziu le spunem cu ochii stralucind sau le retraim cu ochii inchisi,zambind si simtindu-le dorul in toata inima,in tot corpul…

 

The Fray-Heartless

Dragostea este oarba?

Cum spunea vechea rugaciune britanica: “Fa-ti timp sa iubesti si sa fii iubit-acesta e privilegiul zeilor!“. De cand ma stiu, am auzit mereu vorbindu-se despre dragostea neconditionata: incepand cu povestile copilariei mele,cu protagonisti ca ‘Frumoasa si bestia’ si terminandu-se cu fiorii,fericirea si fluturasii in stomacul meu de fiecare data cand il vad pe el…Nu stiu,dar e un sentiment straniu,sa ma uit pe geam,si sa vad ochii lui sinceri si incredibil de caprui…Sa am momente cand as da orice ca sa-i aud vocea…sau sa simt bucuria ce imi face inima sa bata atat de intens,atunci cand suntem alaturi…Si stiu ca si el s-ar trezi dimineata cu chipul meu in gand…ar tine la mine din tot sufletul lui pentru ca nu-i urasc prietenii(cel putin nu-i arat chestia asta )),pentru ca nu-mi barfesc prietenele,pentru ca nu ne plictisim niciodata impreuna,stim sa ne lasam suficient spatiu unui altuia…si mai ales,pentru ca nu ne inscriem in conventia generala de:indragostit/indragostita,dar in schimb,impreuna putem vorbi de toate si reusim sa intelegem absolut tot ce ne spunem.

Da!Probabil ca dragostea este oarba.In dragoste privim dincolo de aparente,privim direct in suflet.Eu nu cred in perfectiune pentru ca teoretic,asa ceva nu exista. Insa,atunci cand iubim o persoana o vedem perfecta,indiferent de imperfectiuni. Negam cu incapatanare realitatea,doar pentru a fi fericiti. Realizam lucruri de care inainte nu ne credeam capabili,ne demaram propriile principii in care credeam de-o viata,dragostea purtandu-ne pe cai absolut nebanuite…Dragostea e oarba atunci cand simti doar cu inima,mintea neavand mari sanse in situatia asta…vorba aceea,’Inima iti spune sa urli,capul iti spune sa taci’!Insa,ma intreb…oare cum ar decurge lucrurile daca nu am putea vedea?Oare am putea iubi la fel?Ne-am indragosti total altfel?Cel mai probabil n-ar mai fi nevoie de un acel “altfel” deoarece dragostea veritabila sparge orice mit,orice stereotip,orice conditie,orice explicatie…Ea doar exista si se simte.

Ceea ce va doresc cel mai si cel mai mult este o poveste de iubire…sincera,amuzanta,dar in acelasi timp pasionala,fara constrangeri,suferinte si alte chestii!O imbratisare patimasa,un sarut cuminte si lipicios,si implinirea sufleteasca atunci cand poti spune sincer:‘Iubesc.Ce poate fi mai frumos de atat?‘